Acasa Travel Moods Aventură 7 experiențe energizante pentru o vacanță de aventură în Rio de Janeiro

Travel Mood Aventură

7 experiențe energizante pentru o vacanță de aventură în Rio de Janeiro

Vacanța ta de aventură în Rio poate să înceapă – cucerește valurile, coboară în rapel pe cascadele din Tijuca și lansează-te, plutind, deasupra marelui oraș.

Într-o vacanță de aventură la Rio de Janeiro trebuie să-ți urmezi pasiunile, să te lași purtat în toate locurile care promit experiențe pline de adrenalină și care te fac să simți că trăiești cu adevărat.

Îți plac provocările, nu-ți lipsește curajul, iar propriile limite sunt doar niște borne de moment, de care treci fără ezitare într-un travel mood de aventură, de-a lungul activităților senzaționale care te așteaptă. Fiindcă orașul este darnic la acest capitol.

Plajele albe ce se întind la nesfârșit, cu valurile lor spectaculoase, munții ce-și dezvelesc vârfurile spre cer, pădurile dense, adevărate jungle urbane, râurile tumultuoase și cascadele răsunătoare formează cadrul natural în care te aventurezi spre cele mai tari experiențe.

1. În zbor de deltaplan

O vacanță de aventură la Rio de Janeiro trebuie să înceapă în forță, mai ales că nu ai timp de pierdut, când orașul îți oferă posibilitatea unor activități incredibile, care îți fac inima să zboare. Pentru început, alege o escapadă plină de adrenalină, și zboară cu deltaplanul, însoțit de un instructor experimentat.

Nimic nu se compară cu această experiență de zbor incredibilă, în timp ce survolezi pădurea Tijuca, spre punctul de aterizare de pe plajă. Aventura ta poate fi filmată și fotografiată, deci nu ezita să imortalizezi trăirile autentice pe care le ai plutind deasupra orașului ce răsare din mare.

2. Descoperă Pedra de Gavea, pe ruta Garganta do Ceu

Oferă-ți o excursie privată, plină de aventură, care te conduce prin pădure la peștera Garganta do Ceu, în drumul spre Pedra de Gavea, cea mai înaltă stâncă din lume ce iese din apa mării.

Traseul te solicită, include și porțini de cățărare pe stâncă, cu echipament adecvat, pus la dispoziție de organizatorii turului. Însă frumusețea priveliștilor, odată ce ai ajuns la peșteră, și sentimentul pe care îl ai, din momentul în care ai cucerit vărful stâncii și admiri Rio în depărtare, sunt neprețuite.

3. Coboară în rapel pe cascada din Parcul Național Tijuca

Aventura continuă cu această excursie în Parcul National Tijuca, astfel încât vacanța ta în Brazilia, la Rio de Janeiro, să îți aducă și mai multă adrenalină. Fiindcă puține lucruri se compară cu o coborâre în rapel pe stâncile udate de apele ce coboară în cascadă.

Tot echipamentul necesar îți este pus la dispoziție de ghidul care te însoțește în aventura din pădure, pe terenurile unor vechi ferme de cafea. Aici urci apoi la un puț natural chiar deasupra cascadei și te bucuri de priveliștea pădurii.

pin icon

Citește și alte articole despre Rio de Janeiro

4. Fă rafting pe apele repezi ale râului Macaé

O vacanță de aventură la Rio de Janeiro te îndeamnă spre o nouă activitate, care te face să trăiești intens și să te avânți în ape învolburate.

O sesiune de rafting pe râul Macaé din districtul Casimiro de Abreu, nu mai departe de două ore de oraș, te provoacă să cucerești apele care, pe o distanță de opt kilometri, sunt mai rapide ca în nici o altă parte a râului, al cărui curs se întinde pe o lungime de 80 de kilometri.

Aici ajungi pentru a trăi această experiență palpitantă, în care raftingul este tot ceea ce contează timp de aproximativ două ore, cât durează coborârea. Traseul are în jur de 15 pante abrupte, al căror nivel de dificultate se încadrează între 1 și 5, și care variază ușor în funcție de nivelul apei înregistrat în anotimpul în care te afli la Rio. Așa că aventura este garantată tot timpul anului!

5. Un canopy tour senzațional în pădurea Tijuca

Pădurea Tijuca din Rio de Janeiro, de altfel cea mai mare pădure tropicală urbană din lume, ascunde în inima sa un un circuit de excepție, suspendat sub bolta copacilor, ce promite o aventură senzațională. Alege să trăiești adrenalina unui canopy tour cu 30 de obstacole, un kilometru de cabluri suspendate, trei tiroliene și o mulțime de liane, care te fac să treci prin cele două niveluri de dificultate ale traseului.

Alunecă în mare viteză între copaci, la o înălțime ce variază între 10 și 30 de metri, și bucură-te de imaginile spectaculoase ale dealurilor, pădurii, plajelor și zonelor rezidențiale din Rio, care se succed privirii cu aceeași rapiditate, în toate direcțiile.

Trăiește din plin provocarea fizică și psihică a acestui canopy tour ce sfidează gravitația!

6. Escaladează vărfurile munților din Rio

Cu atâtea stânci care formează peisajul dramatic ce cucerește privirea în Rio de Janeiro, posibilitatea de a te aventura într-o experiență de alpinism este mai mult decât posibilă. Voința nu-ți lipsește, și nici forța sau curajul, iar în cazul în care nu stăpânești tehnica la nivel de profesionist, nu este nici o problemă.

Traseele de cățărări care te așteaptă au grade diferite de dificultate, astfel încât poți participa la acest tur și dacă ești începător, mai ales că ai parte de instructori cu mulți ani de experiență, a căror principală grijă este siguranța ta.

Așa că bucură-te de aventură și escaladează munții Morro da Urca (220 metri altitudine) și Pao de Acucar (396 metri altitudine), foarte populari în oraș printre alpiniști. Și nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când ajungi în vârf, de unde orașul ți se supune în toată măreția.

7. Fă surfing de-a lungul plajelor albe din Rio

Surfing-ul nu poate să lipsească dintr-o vacanță de aventură la Rio de Janeiro, când ai parte de atât de multe plaje fabuloase scăldate de valurile spectaculoase ce se formează la mal. Surfing-ul face parte din cultura locală și este un sport practicat la scară largă, în toate formele sale.

Alătură-te practicanților de surfing, windsurfing sau kitesurfing și cucerește crestele valurilor, în explozii de adrenalină. Sau, dacă nu stăpânești tehnicile, ia parte la cursurile de surfing ținute de intructori experimentați pe o plajă din Barra, în Quebra Mar, cel mai bun loc din Rio pentru începători. După ce înveți primele mișcări și exersezi, înalță-te deasupa valurilor și trăiește din plin această experiență entuziasmantă.

Desigur, dacă ești un împătimit al adrenalinei, îți recomandăm să citești și alte articole din colecția “Aventură și adrenalină” și să răsfoiești și zona de Experiențe pentru și mai multă inspirație.

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.