Acasa Travel Moods Mixt Vacanță Mexic: Peninsula Yucatan, un paradis pentru întreaga familie

Travel Mood Mixt

Vacanță Mexic: Peninsula Yucatan, un paradis pentru întreaga familie

Aventurați-vă împreună într-o vacanță în Mexic, pentru că aici aveți parte de o serie de atracții încântătoare, amuzante pentru cei mici și interesante, deopotrivă, pentru adulți. Am selectat câteva, care să vă stârnească pofta de drum.

În peninsula Yucatan găsiți mai multe destinații perfecte pentru o vacanță în Mexic alături de cei mici, fie că vreți să leneviți la plajă sau să explorați parcuri și rezervații naturale. Și apoi mai sunt atâtea cenote, ruine mayașe și insule de descoperit, animale marine de admirat în sesiuni de snorkeling și păsări uluitoare de ascultat în adâncurile junglei...

 

Experiențe pentru vacanța cu familia în peninsula Yucatan

1. Vizitați Chichen Itza, vechea capitală a imperiului Maya

Chichen Itza, vechea capitală a imperiului Maya, este o minune a lumii care trebuie neapărat vizitată în vacanță în Mexic, alături de copii. Cel mai bine este să explorați acest sit arheologic impresionant alături de un ghid licențiat, care vă dezvăluie istoria orașului antic și semnificațiile ascunse ale piramidelor, templelor și terenurilor de jocuri într-un tur cu adevărat spectaculos.

Înainte să ajungeți la fabuloasele ruine incluse în patrimoniul mondial UNESCO, sunteți conduși la una dintre cenotele din apropiere (Ik Kil sau Hubiku), pentru a înota în apele de turcoaz ale piscinelor naturale considerate sacre de civilizația mayașă.

2. Descoperiți ruinele din Tulum, vizitați o peșteră superbă, faceți baie într-o cenotă...

Profitați de vacanța în Mexic și bucurați-vă de o experiență senzațională atât pentru voi, cât și pentru cei mici. Explorați istoria antică și natura de pe Riviera Maya într-un tur care vă dezvăluie, într-o singură zi, unele dintre cele mai spectaculoase locuri din peninsula Yucatan. Vizitați situl arheologic din Tulum, un oraș mayaș dramatic, apoi, faceți snorkeling în preajma unui recif de corali din Marea Caraibilor, după care explorați o peșteră plină de stalactite și stalagmite.

Mai departe, vă continuați explorarea în mijlocul naturii și faceți o plimbare prin junglă, în corul păsărilor și animalelor tropicale din pădure. La final, vizitați cenota Caracol din apropiere, pentru a face o baie în apele sale de turcoaz, o experiență cu totul fascinantă, care vă încununează aventura.

3. Snorkeling deasupra recifelor de corali și a unei epave

Nu departe de țărmurile peninsulei Yucatan se află recife de corali superbe și o lume subacvatică impresionantă, pe care aveți ocazia să le explorați într-un tur de snorkeling, care le aduce copiilor clipe de neuitat.

Plutiți împreună printre pești tropicali, recife de corali și țestoase marine uriașe, în ape liniștite și atât de cristaline încât multitudinea de culori a vieții marine oferă imagini uluitoare, pe fundalul alb al nisipului Mării Caraibilor. Și nu le divulgați celor mici surpriza care îi așteaptă, accea de a explora epava unei corăbii scufundate.

4. O zi la Xcaret, un parc arheologic și ecologic fascinant

Evadați pentru o zi la Xcaret, parcul arheologic și ecologic de pe Riviera Maya care vă așteaptă cu aventuri incredibile, la capătul unei excursii adecvate pentru întreaga familie. Explorați cavernele subterane din junglă, folosite de mayași pentru ritualuri de purificare, înainte de a naviga spre insula Cozumel, un loc sacru.

Fauna exotică, grădina de orhidee, pavilionul cu fluturi, crescătoria de păsări, precum și acvariul care găzduiește specimene ale superbelor recife de corali, sunt atracții care vă oferă clipe magice. Mai departe, vizitați o plajă incredibilă, înotați și faceți snorkeling într-o lagună uimitoare, printre țestoase marine și, la final, aveți ocazia să urmăriți un spectacol cu muzică și dansuri inspirate din folclorul mayaș și mexican.

5. Bucurați-vă de atracțiile superbe ale parcului Xel-Ha

Aventurile alături de familie par nesfârșite în peninsula Yucatan, atât de bogată în atracții de nerefuzat. În rândul acestora se înscrie și parcul Xel-Ha, un acvariu natural uimitor de pe Riviera Maya, unde vă așteaptă o experiență all-inclusive de neimaginat.

Relaxați-vă pe o plajă ascunsă, înotați în cenote și lagune superbe, faceți snorkeling printre pește tropicali și diavoli de mare și vizitați peșteri impresionante. Urmăriți animale sălbatice, cum ar fi iguanele și coloratele păsări tropicale, faceți scufundări de pe stâncă, plimbați-vă cu bicicletele sau cu un tramvai și bucurați-vă de mâncare și de băuturi la discreție.

6. Zbor pe tiroliene și aventuri senzaționale la Xplor Adventure Park

Descoperiți, împreună cu copiii, atracțiile senzaționalului parc de aventuri Xplor Adventure Park, într-un tur all-inclusive plin de senzații tari. Simțiți-vă bătăile inimii pe măsură ce vă îndreptați spre incredibilul circuit de tiroliene suspendate deasupra pădurii tropicale, pe care vă aventurați într-un zbor în mare viteză, la o înălțime de 30 de metri, și care coboară prin peșteri și se încheie cu o cădere în apele cristaline ale unei cenote.

Bălăciți-vă în apa rece a râurilor subterane, mergeți prin peșteri superbe, pline de stalactite și stalagmite, faceți rafting pe un râu subteran, conduceți un vehicul amfibiu pe trasee off-road captivante, prin junglă, și bucurați-vă de preparate culinare delicioase și de băuturi nelimitate.

7. O croazieră în largul Mării Caraibilor, spre insula Mujeres

Frumusețea Mării Caraibilor este atât de atrăgătoare încât nu-i puteți rezista, iar o croazieră relaxantă în mijlocul apelor sale, când albastre, când de turcoaz, este întotdeauna o alegere încântătoare atât pentru voi, cât și pentru cei mici. Mai ales că ambarcațiunea confortabilă pe care vă îmbarcați din portul turistic din Cancun vă poartă spre o destinație superbă, ce îmbracă forma micii insule Mujeres, pe care aveți ocazia să o explorați în ritmul vostru.

Pe drum, o sesiune de snorkeling în preajma recifelor din jur se dovedește ocazia perfectă pentru a vă răcori și a descoperi lumea din adâncuri.

8. Pe corabia piraților

Ieșiți din nou în largul coastelor peninsulei Yucatan, de această dată într-o croazieră tematică Captain Hook (Căpitanul Hook), la bordul unei galere uimitoare, o reproducere a unui vas spaniol de secol XVIII. Oferiți-le copiilor o aventură cu pirați de neuitat, plină de giumbușlucuri piraterești amuzante, de concursuri, dansuri și jocuri îndrăznețe, când se lasă seara peste Marea Caraibilor, revendicată de celebrul căpitan în focuri de tunuri. O luptă cu o corabie inamică, cum doar în filme cei mici au mai avut ocazia să vadă, încununează această experiență, fără să mai amintim de cina bogată și delicioasă, pe măsura unor pirați adevărați.

9. Printre delfini, la unul dintre parcurile Dolphin Discovery

Delfinii sunt irezistibili atât pentru copii, cât și pentru adulți, iar o vacanță în Mexic vă oferă ocazia să înotați alături de aceste creaturi marine fascinante, la unul dintre parcurile Dolphin Discovery din peninsula Yucatan.

Ceea ce este cu adevărat incredibil este că vă puteți bucura de această experiență și să înotați alături de delfini în habitatul lor natural – de exemplu în Cozumel sau în Isla Mujeres – rămâne doar să alegeți singuri locația pe care o preferați.

10. O lume plină de aventuri, la parcul de distracții Ventura Park

Vacanța în Mexic alături de familie nu poate să ocoleasca atracțiile parcului de distracții Ventura Park din Cancun, care oferă ativități antrenante pentru toate gusturile și pentru toate vârstele. Wet ’n Wild, parcul plin de tobogane cu apă, piscine și activități acvatice uimitoare, zona Aaa!, unde vă așteaptă tiroliene senzaționale, Grand Prix, zona cu circuite de karting, Fun World, parcul destinat exclusiv celor mici sau Delfinariul sunt tot atâtea destinații de distracție ale aceluiași parc de aventuri, unic în peninsula Yucatan.

Alte atracții pentru copii în peninsula Yucatan

 

Și dacă aveți nevoie de și mai multe sugestii pentru a-i suprinde pe cei mici cu alte și alte bucurii în vacanța din Mexic, luați în considerare și atracțiile fascinante oferite de parcul de aventuri Selvatica, de Interactive Aquarium Cancun sau de Croco Cun Zoo.

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.