Acasa Experiențe de călătorie Activități pentru întreaga familie Descoperiți Colloseum-ul și alte obiective din Roma antică fără să stați la coadă, într-un tur special conceput pentru copii

Descoperiți Colloseum-ul și alte obiective din Roma antică fără să stați la coadă, într-un tur special conceput pentru copii

122 Reviews

Roma / Italia

Durată: 2 ore

Furnizor:

Viator

De la 48

Scurtă descriere:

Nu sunteți sigur dacă Colosseum-ul este potrivit pentru copii? Le va plăcea acest tur care nu necesită așteptare la coadă, special conceput pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani. Alături de un ghid specializat în copii, explorați locuri din Roma antică într-un mod interactiv, care include jocuri, role playing și asistență vizuală. În plus, veți aprecia intrarea fără să fie nevoie să stați la coadă. Vizitați și Forumul Roman și vedeți monumente antice precum Columna lui Traian. Acest tur în plimbare este limitat la 25 de persoane.

Repere:

  • Tur de două ore al Colosseum-ului și Romei antice potrivit pentru familii;
  • Ascultați istorii și anecdote despre împărații și gladiatorii romani;
  • Vă destindeți cu jocuri de roluri și provocări amuzante pentru adulți și copii deopotrivă;
  • Vedeți monumente antice precum Forumul Roman, Columna lui Traian sau Forumul lui Cezar;
  • Vă îndreptați, pe lângă mulțimile care așteaptă, către Colosseum, cu biletul care vă ajută să săriți peste coadă;
  • Vă întoarceți în timp cu un tur interactiv al primului nivel al Colosseum-ului.

La ce să te aștepți:

Aflați totul despre Colosseum într-un tur conceput pentru întreaga familie. Această experiență a Colosseum-ului și a Romei antice începe în apropierea Columnei lui Traian, unde vă întâlniți ghidul și ceilalți membri ai grupului, de la copii la părinți și bunici. Pe măsură ce mergeți, participați la activitățile anume gândite ca să îi țină pe cei mici amuzați și interesați, cum ar fi unele mici provocări sau jocuri de rol. Acestea au fost create de ghidul vostru, un specialist în educație pentru copii.

Priviți piața lui Traian și ascultați povești despre viața în Roma antică. Vizitând Forumul Roman, odată aflat în centrul orașului, admirați ruinele Templului lui Cezar. Istoriile despre puterea și influența Romei imperiale sunt acompaniate de alte stimulente vizuale care să le stârnească imaginația copiilor.

Apoi, mergeți la Colosseum, cel mai celebru dintre monumentele Romei. Treceți de cozile de la intrare cu biletul cu acces prioritar și mergeți direct înăuntru, la primul nivel al arenei, alături de ghidul vostru. Ascultați povești despre personajele care au creat legenda Colosseum-ului, de la împărați la gladiatorii care luptau cu leii. Participarea este încurajată, așa că puneți întrebări și implicați-i pe copii în activitățile interactive.

După 40 de minute în Colosseum, turul vostru se încheie. 

Vezi și alte experiențe din Roma

Activități pentru întreaga familie

Când îți petreci vacanța cu familia, totul este gândit în jurul vostru, de la destinația aleasă, la bagaje sau, în cele din urmă, la planul de mese. Așa că știi că în același fel trebuie să te gândești și la activitățile de care vă puteți bucura împreună. Astfel de experiențe nu doar că vă dezvăluie în cele mai plăcute moduri locul în care vă aflați (mai ales într-un travel mood activ), dar vă și aduc împreună, vă provoacă să vă consolidați relațiile, vă impun o comunicare aparte – astfel încât să vă folosiți timpul de calitate cu familia în cel mai bun mod. Și să aveți, toți, o vacanță extrem de agreabilă.

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.