Acasa Experiențe de călătorie Activități romantice Faceți un tur de șase ore cu barca și pe jos la atracțiile mai puțin știute din Bangkok

Faceți un tur de șase ore cu barca și pe jos la atracțiile mai puțin știute din Bangkok

Bangkok / Thailanda

Durată: 6 ore

Furnizor:

Viator

Scurtă descriere:

Priviți mai departe de atracțiile celebre din Bangkok și explorați două dintre comorile mai puțin știute ale orașului în acest tur de șase ore. Vizitați Wat Arun (Templul Răsăritului), un templu aparte, cu turnuri înalte, ce domină râul Chao Phraya. Apoi navigați într-o barcă pe canalele ascunse, către Taling Chan, o piață plutitoare cu o mulțime de standuri, locuri unde se mănâncă și bărci pe care se vând fructe și gustări. Luați prânzul pe canal. Taxele de intrare, transferul de la hotel și înapoi sunt incluse.

Repere:

  • Un tur de șase ore al templului Wat Arun și al pieței plutitoare Taling Chan din Bangkok;
  • Vizită ghidată la Wat Arun, considerat unul dintre cele mai frumoase temple din Bangkok;
  • Admirați arhitectura elaborată și turlele încrustate cu mozaic;
  • Navigați cu o ambarcațiune clasică pe canale;
  • Explorați piața plutitoare Taling Chan, cu bărcile și restaurantele ei de pe mal;
  • Luați prânzul lângă canal și priviți bărcile pe care se vând produse proaspete;
  • Transportul, prânzul, taxele de intrare și transferul dus-întors de la hotel sunt incluse.

La ce să te aștepți:

După ce sunteți luați de la hotelul din Bangkok, vă deplasați cu un vehicul confortabil, alături de ghidul vostru, pe străzile vibrante ale orașului.

Mai întâi mergeți spre templul Wat Arun, considerat în unanimitate cel mai frumos templu al Thailandei. Situat pe malul de vest al râului Chao Phraya, acest loc de rugăciune budist este cunoscut și ca Wat Chaeng, și locația sa, dar și arhitectura neobișnuită, dominată de cele patru turnuri, dar și turla centrală de peste 70 de metri înălțime, atrag atenția.

Faceți un tur al templului pentru a vedea holul central și turlele. Admirați turla principală, decorată somptuos cu bucăți mici de sticlă colorată și mozaic din porțelan chinezesc, și vedeți muralurile cu Buddha.

Apoi vă bucurați de o croazieră cu o barcă tradițională de-a lungul canalelor din oraș și pe râul Bang Khun Si. Treceți de vechi temple, de case și de căi neumblate, care vă dezvăluie fața ascunsă a orașului.

Vizitați piața plutitoare Taling Chan, cu multele ei standuri, restaurante și bărci de pe care se vând fructe și legume proaspete, gustări și multe alte nimicuri.

Opriți-vă pentru prânz la un restaurant de pe canal și simțiți prin toți porii energia scenelor care se desfășoară în fața ochilor voștri. Priviți localnicii care își urmează stilul de viață obișnuit, admirați vânzătorii care prepară fructe de mare și alte gustări pe bărcile lor, și relaxați-vă.

În cele din urmă, vă întoarceți în centrul orașului, unde turul vostru se încheie la punctul de plecare, la hotel.

Vezi și alte experiențe din Bangkok

Activități romantice

Când sunteți doar amândoi, într-un travel mood romantic, într-o destinație îndepărtată, ce vă face să uitați de cotidian, alegeți activități relaxante ce vă aduc și mai aproape. Răsfățați-vă cu atenția discretă a celor din jur și optați pentru experiențe de poveste, despre care vă veți aduce aminte peste mulți ani. Oferiți-vă momente unice, de care nu ați putea avea parte altundeva, pentru ca vacanța voastră să fie pe cât de frumoasă, pe atât de memorabilă. Trăiți-le doar în doi, pentru că nu mai e loc de altceva sau altcineva în acest sejur romantic.

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.