Acasa Travel Moods Relaxare 9 hoteluri pentru o vacanță în Sardinia cu familia

Travel Mood Relaxare

9 hoteluri pentru o vacanță în Sardinia cu familia

Vacanța în Sardinia e oricând specială, dar mai cu seamă atunci când călătorești alături de familie și împărtășiți toate lucrurile pe care le are de oferit una dintre cele mai șarmante destinații europene. Aici găsiți o mulțime de activități de care să vă bucurați împreună cu copiii, iar variantele de cazare sunt pentru toate gusturile.

1.    Forte Village 5* și Chia Laguna Resort 5*

Aceste două resorturi se numără printre cele mai cool hoteluri pentru o vacanță în Sardinia cu familia. Situate în sudul insulei, unul cu ieșire directă la plajă, altul la doar 700 de metri de cea mai apropiată plajă, cele două resorturi sunt cu adevărat răpitoare.

Descoperiți aici de ce sunt atât de atractive printre familiile cu copii și decideți singuri pe care îl preferați. Vă mai spunem doar că întrec toate așteptările!

2.    Resort Valle  Dell’Erica 5*/ Santa Teresa Gallura (N)

Tot în nordul insulei se află acest resort istoric, primul construit vreodată în Sardinia, al cărui caracter exclusivist a atras în anii ’60 prinți și regi de pretutindeni. Așa că, dacă vreți să vă petreceți vacanța în Sardinia într-un loc superb și faimos, Resort Valle Dell’Erica este alegerea perfectă. Situat la 4 kilometri de portul Pozzo și la doar 80 de metri de plajă și de superbul golf, resortul oferă apartamente cu două dormitoare interconectate, dedicate special familiilor și dotate la standarde de 5 stele.

Piscina pentru copii, creșa și mini-clubul celor mici, activitățile și locurile de joacă pentru copiii cu vârste de până la 13 ani sunt tot ceea ce au nevoie pentru clipe amuzante, care să îi țină ocupați în timp ce vă bucurați de sesiunile de spa binefăcătoare.

Review-uri / Tarife

 

 

3.    Resort & SPA Le Dune  4*/ Badesi (N-V)

Aflat pe coasta de nord, în Badesi Marina, Resort & SPA Le Dune este în totalitate orientat spre marea ce a săpat golful Asinara, o alegere excelentă pentru familiile venite în vacanță în Sardinia care preferă această parte a insulei. Dunele de nisip și ienuperii seculari, dar și vegetația luxuriantă a acestei zone de coastă oferă un peisaj de poveste. Cele cinci hoteluri de patru stele ale resortului, fiecare cu piscină proprie, în afară de cel aflat direct pe întinsa plajă cu nisip alb și fin, Li Junchi, oferă camere și apartamente dedicate familiilor, astfel încât să satisfacă toate cerințele.

În plus, facilitățile și serviciile gândite pentru copii, de la cei mai mici, până la adolescenții de 17 ani, sunt cu adevărat incredibile. Cele două piscine pentru copii, creșa, Baby Club (18 luni – 3 ani), Mini Club (4 – 8 ani), Junior Club (9 – 13 ani) și Teen Club (14 – 17 ani) oferă activități distractive, specifice vârstei, astfel încât toți copiii să simtă că sunt copii în acest resort.

Fie că este vorba despre un castel pentru cei mici, de Fantasy Village, ce include o tabără de indieni, Fort Crock – unde pot fi cowboy, și o piscină; sau de grădina organică, locurile de joacă, toboganele și pereții pentru cățărări, lumea fanteziei este infinită și vă surprinde chiar și pe voi.

Review-uri / Tarife

 

pin icon

Citește și alte articole despre Sardinia

4.    Hotel Club Saraceno 4*/ Arbatax (V)

La câțiva metri de golful San Gemiliano, în vestul insulei, se află acest hotel de 4 stele, ce dispune de o plajă privată echipată cu umbrele și șezlonguri, astfel încât să aveți parte de confort pe nisipul ce strălucește în soare în vacanța din Sardinia.

Camerele destinate familiilor dispun de două dormitoare interconectate și de un patio cu vedere spre grădina interioară. Cei mici, cu vârste între 4 și 12 ani, se pot bucura de numeroasele jocuri oferite de Miniclub, de piscina dedicată lor, de o seară la discotecă sau de multe alte activități antrenante.

Review-uri/ Tarife

 

5.    Hotel  Cormoran 4*/ Villasimius

Aspectul de amfiteatru al hotelului Cormoran, situat într-un golf superb, chiar pe plaja Campus, în sudul insulei, oferă și mai multe posibilități de a vedea apele spectaculoase ale Mediteranei, direct din camera de hotel. Altfel spus, camerele destinate familiilor, formate din două dormitoare, pot avea vedere direct la mare sau spre grădinile interioare, oferind condițiile necesare pentru doi adulți și unul sau doi copii.

Programele și activitățile distractive oferite prin intermediul cele două cluburi pentru copii, Mini Club (4 - 12 ani) și Young Club (peste 12 ani), jocurile pe plajă, piscina pentru copii și spațiile de joacă sunt tot ceea ce au nevoie în vacanța din Sardinia, atunci când vă doriți câteva clipe doar pentru voi.

Review-uri / Tarife

 

6.    Lantana Resort 4*

Frumosul resort, a cărui arhitectură aduce aminte de vilele antice romane, se află în partea de sud a insulei, în mijlocul unui parc mediteraneean, la aproximativ un kilometru de plajă și foarte aproape de Nora, un celebru sit arheologic din Sardinia. Dacă plaja vi se pare prea departe, aflați că hotelul are programate curse speciale cu autocarul, care vă duc pe nisipul alb și fin al coastei.

Camerele pentru familii sau apartamentele pentru 6 persoane oferă toată condițiile de care aveți nevoie în vacanța în Sardinia cu familia. Locurile de joacă și de distracție pentru copii și atenția care li se acordă aici sunt tot ceea ce le trebuie pentru a fi fericiți.

Review-uri / Tarife

 

7.    Hotel Marinedda Thalasso & SPA 4*/ Isola Rossa

Foarte aproape de Isola Rossa, în nordul insulei și la aproximativ 200 de metri de plajă, se află acest resort elegant și rafinat din spectaculosul golf Asinara.

Apartamentele pentru familii (Family Suite), spațioase și confortabile, sunt formate din două camere clasice, care comunică între ele, fiecare cu baie proprie, iar veranda are deschidere fie spre golf, fie spre grădina interioară. În timp ce vă bucurați de seviciile impecabile de spa, copiii cu vârste între 3 și 11 ani se pot distra la clubul gândit special pentru ei.

Review-uri / Tarife

 

8.    Mare Pineta  3* / Santa Margherita di Pula

Unul dintre puținele hoteluri de 3 stele de pe insulă, Mare Pineta este o alegere decentă pentru vacanța cu familia în Sardinia, ce oferă servicii la un raport calitate/preț foarte avantajos. Situat direct pe plajă, pe coasta de sud-vest, și înconjurat de o pădure de pini, hotelul dispune de camere renovate, la doi pași de plaja privată.

Camerele pentru familii, mai spațioase, pot găzdui până la 4 persoane. Hotelul pune la dispoziție familiilor serviciile mini-clubului din cadrul hotelului Flamingo din apropiere,ce face parte din aceeași familie de hoteluri.

Review-uri / Tarife

Alături de ideile noastre de hoteluri pentru vacanța cu familia în Sardinia îți recomandăm să citești și articolul “ 7 aventuri împreună cu cei mici în vacanță în Sardinia”. Cu siguranță te va convinge să explorezi această destinație împreună cu cei dragi!

 

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.