Acasa Travel Moods Activ Vacanță la Barcelona: descoperă un oraș ce vibrează

Travel Mood Activ

Vacanță la Barcelona: descoperă un oraș ce vibrează

Vacanța la Barcelona este o idee care nu îți mai dă pace? Ai toate motivele, pentru că acest oraș fabulous, al cărui ritm vibrează, fie zi, fie noapte, în piețele largi și în cartierele aglomerate, pe plajă sau în localurile mustind de arome, abia așteaptă să fie descoperit.

Dacă ajungi pentru prima oară la Barcelona, ia în considerare faptul că zborurile sunt multe și convenabile, și la fel este și transferul către oraș, fie că alegi un shuttle sau un taxi. De acolo, nu îți rămâne decât să descoperi, zi de zi și pas cu pas, farmecul mereu nou al Barcelonei.

Experiențe pentru travel mood activ în vacanță la Barcelona

1. Descoperă frumusețea orașului

Ești pentru prima dată în vacanță la Barcelona și arzi de nerăbdare să descoperi orașul. Și ai dreptate, fiindcă Barcelona este superbă, presărată de opere arhitecturale unice în lume, de monumente și piețe celebre, de parcuri, grădini și fântâni magice, de bulevarde faimoase și de străzi ascunse, ce străbat cartiere efervescente, boeme, pline de viață.

Este orașul care poate fi văzut de sus, de pe coline, și în același timp orașul scăldat de apele albastre al Mediteranei, cu plaje întinse în razele soarelui. Cea mai bună modalitate de a-l explora dintr-o dată este să mergi într-un tur cu un double-decker și să te bucuri de priveliști și de vremea mereu potrivită. Ia-ți bilet pentru una sau două zile și bucură-te de traseele preferate! Sau aventurează-te într-un tur ghidat, la pas, pentru a simți îndeaproape sufletul orașului.

2. Sagrada Familia, biserica fără pereche

O biserică fără seamăn în lume, opera de suflet a arhitectului Antoni Gaudi, neterminată încă, dar care impresionează prin interpretarea stilului gotic în maniera proprie artistului, cu puternice accente Art Nouveau spectaculoase.

Sari peste coada de la intrare și alege să o vizitezi în cadrul unui tur ghidat, astfel încât să afli și cele mai ascunse secrete ale uneia dintre cele mai frumoase biserici din lume. Dacă vrei să ai acces și în unul dintre turnuri, optează pentru un alt tur, dar la fel de interesant.

pin icon

Citește și alte articole despre Barcelona

3. Pe urmele lui Gaudi: Casa Battlo și Casa Mila

Casa Battlo și Casa Mila nu sunt doar niște clădiri proiectate de Gaudi, ci sunt acele clădiri care sfidează liniile și formele structurale tradiționale, două bijuterii arhitectonice pe care trebuie să le vizitezi în vacanța din Barcelona.

Ia-ți bilet și intră direct în universul lui Gaudi, fără să mai aștepți la coada de la intrare. Vizitează Casa Battlo și Casa Mila și desoperă-le farmecul emblematic.

4. Parcul Güell

Uite că nu poți să fii în vacanță la Barcelona și să nu dai peste o lucrare monumentală a lui Gaudi, arhitectul care și-a lăsat amprenta puternică asupra orașului. Parcul Güell este, și el, un astfel de exemplu. Inițial un proiect rezidențial care nu și-a atins scopurile, parcul este astăzi un simbol născut din imaginația lui Gaudi, în care grădini, sculpturi, terase și clădiri ies din tiparul clasic, rațional, al esteticii arhitecturale și fascinează prin accente și forme noi, fluide, de o frumusețe inconfundabilă.

Alege să-l explorezi într-un tur care te poartă și la Sagrada Famillia, și la Casa Mila (La Pedrera), asta ca să le admiri pe toate dintr-un singur foc.

5. În cartierul gotic, în vacanță la Barcelona

Trecutul și prezentul conviețuiesc mereu în Cartierul Gotic (Barri Gotic), un loc în care clădirile, monumentele și bisericile construite în inconfundabilul stil arhitectonic duc mai departe poveștile venite din timpuri medievale.

Vizitează acest cartier de o frumusețe romantică desăvârșită și mergi într-un tur gratuit, ce te poartă într-o călătorie istorică evocatoare.

6. Montjuic, colina fermecătoare

În vacanța din Barcelona trebuie să ajungi neapărat pe Montjuic, o colină emblematică a orașului. Alege să mergi într-un tur privat care îți dezvăluie atracții încântătoare.

Urci cu funicularul și, cum ajungi în vârf, priveliștea orașului te acaparează. Vizitează stadionul olimpic și magnificul castel, ce juca rolul unei fortărețe pe vremuri. Coboară în Piața Spaniei (Plaça d'Espanya), una dintre cele mai frumoase din Barcelona, și admiră impresionanta fântână magică.

7. În căutarea lui Picasso

Merită să-ți faci timp și să mergi pe urmele lui Picasso într-un tur care pornește din cartierul unde a locuit când era copil și care se sfârșește la Muzeul Picasso, unde poți admira lucrările sale de tinerețe.

Nu rata pe traseu unul dintre restaurantele în care se adunau artiștii din vremea pictorului, nici Llotja de Mar, școala de artă pe care a frecventat-o aici, și nici frizele desenate pe fațada clădirii asociației arhitecților, singura lucrare de artă publică a artistului.

8. Montserrat, un munte și o mănăstire

O excursie de o zi la Montserrat, pentru a vizita celebra mănăstire ascunsă în munte, ce adăpostește și mai celebra statuie de secol XII a Madonnei Negre, este și o bună ocazie de a explora împrejurimile orașului în vacanța din Barcelona.

Cu această ocazie ajungi și la o podgorie, unde vizitezi unele dintre cele mai mari crame din lume și participi și la o degustare de vinuri, în care te bucuri de prospețimea faimosului Cava.

9. O croazieră în Mediterană

Experiența unei croaziere pe mare nu trebuie nicicând refuzată în vacanța din Barcelona. Urcă-te pe un iaht, urmărește skipper-ul cum ridică pânzele și pornește într-o excursie în Mediterană, pentru a admira orașul din larg, în timp ce briza caldă a mării te învăluie și-ți poartă gândurile departe. Fă o baie și bucură-te de momente de calitate.

10. Pedalează și mănâncă

De fapt, în acest tur nu pedalezi neapărat, ci pornești pe o bicicletă electrică pentru a descoperi cartiere și locuri boeme, pline de baruri și restaurante.

Te oprești la două crame, pentru a te bucura din nou de Cava și a gusta un delicios tapas, fiindcă trebuie să iei contact și cu ispitele bucătăriei catalane. Dacă vrei să „guști“ și mai mult din specificul locului, descoperă și alte experiențe care te așteaptă în vacanța din Barcelona.

Unde stai

Hotel Constanza

Un hotel boutique în care farmecul clădirii istorice în care te așteaptă se îmbină perfect cu designul elegant din interior.

Hotelul este o alegere perfectă pentru vacanța în Barcelona datorită nu doar așezării sale ideale, în cartierul Eixample din centrul orașului, aproape de principalele atracții ale orașului, ci și datorită serviciilor și facilităților sale impecabile. Terasa de pe acoperișul clădirii este locul în care te poți retrage și relaxa, după efortul de peste zi.

Review-uri / Tarife

 

Room Mate Emma

Situat în cartierul Eixample, în centrul Barcelonei, într-o zonă plină de clădiri Art Nouveau, de galerii de artă, terase, cafenele și restaurante, hotelul surprinde prin designul futurist al interiorului, care-i conferă un aer aparte.

Review-uri / Tarife

 

Olivia Balmes

Un hotel de 4 stele ce pune accent pe calitatea designului, situat în inima orașului, în cartierul Eixample, aproape de principalele punctele de interes ale orașului.

Camerele spațioase și luminoase sunt atent decorate, într-un stil modern, și asigură tot confortul necesar. Piscina și serviciile desăvârșite îl fac să fie extrem de atractiv pentru o vacanță în Barcelona de neuitat.

Review-uri / Tarife

 

Pentru mai multe experiențe autentice, idei de relaxare și activități ce îți dezvăluie farmecul orașului, accesează Experiențe și Informații Utile.

Citește și alte articole similare

Abonează-te la newsletter ca să îți amintim periodic
că ai nevoie de o vacanță

Datele personale sunt folosite conform precizărilor din Politica de confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivaleaza cu acceptarea celor prezentate.